"Partidul Democrat optează hotărât pentru o abordare nouă a relației între partide în raport cu cetățenii țării. PDM își dorește o relație cu celelalte partide, în care unica confruntare să fie pentru a soluționa problemele sociale reale ale cetățenilor", a declarat președintele PDM, Marian Lupu, în cadrul unui miting electoral, care a avut loc ieri la Ungheni. "Noi nu vrem să vă oferim delir și circ electoral prin confruntări partiinice. Strategia dezbinarii nu ne caracterizează, și vreau să-i descurajez pe toți cei, care, în baza unei gândiri înguste, mai au aceste intenții", a menționat Marian Lupu. Liderul democrat a subliniat că, anume probleme pe care le simt cetățenii "pe propria piele" - salariul ridicol, mizeria moștenită a unor sisteme sociale dure (educație, sănătate, ordine publică, cultură, etc.), trebuie să fie adevăratele priorități de pe agenda publică a clasei politice, afirmând că PDM se va bate pentru asta. "Eu vă chem să conștientizăm că această Moldovă, care suferă profund, nu este nici a lui Ghimpu sau Filat - actualii conducatori ai țării, nici a lui Voronin - fostul conducător! Cu atât mai puțin a lui Marian Lupu, Moldova trebuie să fie unică, a noastră, a tuturor. E timpul să construim o Singură Moldovă. O Moldovă puternică și solidară, unde toți cetățenii se simt bine și în siguranță", a declarat președintele Partidului Democrat. Lupu a mai menționat că, "acum avem nevoie de unirea noastră cu noi înşine". Potrivit lui, "multitudinea de Moldove trebuie să fie una singură pentru toți, indiferent de etnie". În calitatea sa de lider al unui partid de stânga, de orientare socială, Marian Lupu a dat asigurări că va promova activ "edificarea unei culturi sociale, de responsabilitate directă a statului față de cetățenii săi, de responsabilizare dură și legală a politicianului pentru faptele sale". Marian Lupu a exprimat regretul că, până acum, partidele politice nu au demonstrat capacitatea de a identifica o idee națională veritabilă pentru Republica Moldova. "Unicele idei au fost centrate împotriva cuiva sau identificate în promisiuni irealizabile. Noi, însă, considerăm că veritabila idee națională este la vedere, ea este ca Moldova în care trăim să fie una a Bunăstării și echității drepturilor sociale, în care pe prim plan se află Omul și problemele cu care se confruntă, a Respectului statului față de proprii cetățeni, a Progresului, pentru viitorul pe care îl dorim copiilor noștri", a declarat liderul PDM. "Calitatea guvernării de după 28 noiembrie depinde, în primul rând, de redescoperirea de către actorii politici importanti a capacității de a purta un simplu dialog sincer și constructiv. Va fi și o probă a patriotismului lor, pe care-l clamează în fiecare apariție televizată. Or, cum poți pretinde realizarea unor promisiuni electorale atât timp cât nu ești în stare să duci un dialog corect și coerent, nu doar cu oponenții, dar și cu partenerii? Guvernările democratice de succes se fac în coaliții solide, prin cooperare cinstită, și nu prin dorința bolnavă de a acapăra toată puterea, mascată cu gesturi de imagine puerile și populiste, în timp ce țara regresează", a subliniat liderul democrat. Potrivit lui Lupu, "mult mai importante sunt problemele social-economice ale țării decât confruntările politice interminabile". "Trăim cu toți în aceeași țară, de fapt suntem pasagerii solidari a unei bărci pe cale să se scufunde, ne place să recunoaștem asta sau nu. Nu ar fi cazul să fim mai înțelepți și responsabili? ", a spus Lupu. Liderul democrat a reiterat că PDM nu dorește o campanie în care agresivitatea și preocuparea pentru identificarea dușmanilor politici să fie o prioritate, din care motiv a lansat propunerea ca toate partidele politice responsabile să semneze imediat dupa alegeri un Memorandum pentru priorităţile Moldovei. Potrivit lui Marian Lupu, "aceasta ar fi o dovadă de maturitate și consistență". 



