ştiri
PD va purta dialog cu toate partidele parlamentare, reeșind din interesul național

"Astăzi toți se întreabă ce comportament va adopta Partidul Democrat după alegerile din 28 noiembrie. Am declarat deschis că lăsăm ușa deschisă pentru un dialog cu toate forțele politice care vor accede în Parlament. Dialogul, însă, nu înseamnă baterea de palmă. În prezent, polarizarea societății este flagelul principal pe calea dezvoltării țării. Din care motiv acest dialog trebuie să aibă loc. Este altă întrebarea de pe ce platformă, de pe ce poziții și principii va avea loc acest dialog".

Declaraţiile aparţin președintelui Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, lansate ieri în cadrul unei emisiuni la un post de televiziune privat.

"În această situația PDM nu poate fi învinuit de promovarea intereselor de partid. Cine mai mult decât PDM s-a gândit la interesul național? Dacă vroiam să devin președinte de țară cu orice scop, anul trecut o făceam ușor. Însă nu pot să accept poziția de un președinte bufon, un președinte lipsit de orice capacitate de acțiuni și de a promova propriile valori, nu pentru interesul său, dar cel național. Eu reies din interesul național. Vreau să văd asemenea abordare și din partea altor", a afirmat Lupu.
Liderul PDM a estimat că o soluție a crizei politice din Moldova ar fi ca toată lumea să se gândească la găsirea unei formule pentru stabilirea unui Guvern de unitate națională.
"La baza acestei idei trebuie să stea nu antagonizările, nu ambițiile personale, de grup sau de partid, dar trebuie să fie puse pe prim plan interesul țării și fiecare să mai bage în buzunar din ambiții și mofturi", a spus Marian Lupu.


sus